Mi-e dor. De mine…

Sunt, pe alocuri, o umbra a celui ce obisnuiam sa fiu. O palida umbra…

Sunt acolo unde mi-am propus sa fiu, si totusi, ma simt gol. Inauntru.

Sunt o proiectare hidoasa a celui de odinioara. Cu lumina stinsa.

Sunt un cinic ratat, fara regasire. Si doare…

Sunt…

Anunțuri

Fabula din existenta cotidiana

Un soarece care fugea de o pisica ajunge in spatele unei vaci. Vaca, dornica sa ajute, trage o balega pe soarece si-l acopera, nu-i ramane afara decat coada. Pisica vine, il scoate din balega si il mananca. Dupa, un stol de vrabii se aseaza pe balega si incep sa manance, ciripind puternic. Un vultur se repede in picaj asupra vrabiutelor si le mananca.

MORALA: Nu toti cei care te baga in rahat iti vor raul, cum de altfel nici toti care te scot din rahat iti vor binele, iar daca te-ai bagat in rahat, macar sa te bagi de tot, iar daca ai inceput sa mananci rahat, macar sa-ti tii gura…

P.S.

ORICE ASEMANARE CU PERSONAJE CONTEMPORANE NU E NICI MACAR TANGENTIAL INTAMPLATOARE

Baciul Ungureanu şi moldovenii

Noul premier a început mandatul în forţă, cu o flegmă precisă de lunetist în ochii amărâţilor îngropaţi, la propriu, în zăpadă.

„Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. Este inadmisibil. Nu putem plăti lenea la nesfârşit”.

Poate ar trebui să-i explice cineva urmaşului în funcţia de breloc al matelotului că „leneşii” ăia sunt plătitori de impozite, iar el este plătit din acele impozite, tocmai pentru a gestiona aceste situaţii. Acei cetăţeni plătitori de impozite care mureau pe capete sub 3 metri de zăpadă, cât el se juca de-a formatul guvernului, merită măcar respect, dacă nu compasiune.

Deșteaptă-te, române!

Nu prea sunt în dispoziţie de sărbătoare. În loc de un „La mulţi ani!” obosit şi care sună a blestem în condiţiile actuale, un sincer „Deșteaptă-te, române!”

Mai jos o piesă care cam spune tot. Atenţie, limbaj violent, deci urechiusele sensibile mai bine sar peste.

 

Моја драга Србија

Nu sunt adeptul rezolvări conflictelor prin violenţă. Din păcate, de multe ori, din cauza unor indivizi în stări inferioare de dezvoltare cerebrală, este inevitabilă. Sunt cei care urlă şi ameninţă când parchezi pe locul „lor” de parcare publică, sunt cei care bat un rugbist în bar pentru că a avut „tupeul” să își apere prietena. De multe ori, nici nu e vorba de o „greșeală” din genul celor de mai sus. Pur şi simplu  nu-i place „moaca” ta oligofrenului.

Atunci când bariera dialogului civilizat a fost depăşită, când ești lovit din senin, nu cred că ai vrea alături un moralist al naţiunii, care ar considera aspectele morale şi legale a presupusei lui acţiunii de apărare a unui semen. Nu, ai vrea pe cineva care să intervină înainte să devii o amintire. Atunci, la nevoie, ar fi bine să ai alături unul ca Novak Martinović.

Dragul meu sârb, ai oricând o bere de la mine. Chiar dacă fotbaliştii beau bere în locuri scumpe. Chiar dacă joci la Steaua. Vorba unui slogan comercial: pentru că meriţi!

 

Ţigan, jidan, klingonian…

Pe drumul bătătorit de termenul „afro-american”, ne vedem în mirifica situaţie de ajunge mai catolici decât papa, într-o ţară eminamente ortodoxă.

Nu mă pot pronunţa referitor la evrei, singurul cunoscut din gamă nefiind cuvântător în niciunul din dialectele semitice. Dar în privinţa ţiganilor, toţi cei pe care-i cunosc şi aparţin etniei folosesc cuvântul „ţigan”. Unii dintre ei cu mândrie…

În cadru oficial însă apare doleanţa de schimbare, încă de la 27 septembrie 1919: „De asemeni, ne rugăm ca de aici înainte, în toate actele oficiale româneşti să nu se mai folosească pentru noi şi următorii noştri numirea (poreclă) ca batjocură „ţigan”, ci aceasta, dacă nu se şterge cu totul chiar din uzul oficial, să se circumscrie cu o altă denumire care se va afla de corespunzătoare”. Până acum, toate bune şi frumoase, dar să vedem cine face această cerere: Prima Adunare Naţională a Ţiganilor din România. No comment…