„Aproape adio” – Damian Ureche

Adio! Spun adio,
Dar nu adio spun.
De obicei adio
Nu-nseamnă rămas bun.

Adio scumpă, scumpă
şi-ncearcă să le spui
Că nu din intâmplare
Sunt paşii mei hai-hui !

Căci pentru un adio
Adânc şi disperat,
Poetul se aruncă
În plin anonimat.

Din mâna ta scrisoarea
Ce nu voi mai primi-o
E cel mai mut, mai tainic
şi cel mai trist adio!

„Ce să facem?” – Gheorghe Azap

Ce să facem? Sântem două atitudini bifurcate,
Cum ar fi Lope de Vega și Sofocle, par-egzamplu;
Vai ce mare osebire ne-a pălit și ce păcat e
Că pierdem pe totdeauna un amor atât de amplu.

Mergem la vreo cotoroanță? Negreșit că ne vom duce,
Să ne pună-n ghips nădejdea, poate-o mai dura o clipă;
Cu speranțe gratuite umerii să ni-i astruce,
Până se tâmpește noaptea sub coregrafii de pipă.

Mi-am bătut recordul iarăși, inhalând singurătate;
Nu cunosc nici o eschivă între dorurile mele;
Vai de ce vine un înger să îmi facă direptate;
Cu scuipatul lui sintetic, suferința să mi-o spele.

Scorpionii disperării să-i mai păcălesc o dată;
Poate-nvinețiți de foame vor scăpa făr` să mă vadă;
Să mai desenez o vorbă, lângă un cercel de fată,
Care mi-a făcut pe lume cea mai mare debandadă.