„Aproape adio” – Damian Ureche

Adio! Spun adio,
Dar nu adio spun.
De obicei adio
Nu-nseamnă rămas bun.

Adio scumpă, scumpă
şi-ncearcă să le spui
Că nu din intâmplare
Sunt paşii mei hai-hui !

Căci pentru un adio
Adânc şi disperat,
Poetul se aruncă
În plin anonimat.

Din mâna ta scrisoarea
Ce nu voi mai primi-o
E cel mai mut, mai tainic
şi cel mai trist adio!

„Ce să facem?” – Gheorghe Azap

Ce să facem? Sântem două atitudini bifurcate,
Cum ar fi Lope de Vega și Sofocle, par-egzamplu;
Vai ce mare osebire ne-a pălit și ce păcat e
Că pierdem pe totdeauna un amor atât de amplu.

Mergem la vreo cotoroanță? Negreșit că ne vom duce,
Să ne pună-n ghips nădejdea, poate-o mai dura o clipă;
Cu speranțe gratuite umerii să ni-i astruce,
Până se tâmpește noaptea sub coregrafii de pipă.

Mi-am bătut recordul iarăși, inhalând singurătate;
Nu cunosc nici o eschivă între dorurile mele;
Vai de ce vine un înger să îmi facă direptate;
Cu scuipatul lui sintetic, suferința să mi-o spele.

Scorpionii disperării să-i mai păcălesc o dată;
Poate-nvinețiți de foame vor scăpa făr` să mă vadă;
Să mai desenez o vorbă, lângă un cercel de fată,
Care mi-a făcut pe lume cea mai mare debandadă.

„Ne vom iubi odată” – Gheorghe Azap

Ne vom iubi, odată, într-o eglogă pură,
Când vor cina lăcustele arhimandriți;
Un papagal de miere-ți va locui în gură
Și, șoapta mea, printr-însul, vei ști să o imiți.

Atunci or să se-nchege iluziile mele,
Cu zumzetul credinței lucindu-ți în surâs;
Va-ntoarce romantismul, din oale și ulcele,
Și-ai să-nțelegi, fricoaso, că lângă tine îs.

Îți vor cânta căpșune prin tricuspida lină,
Asemeni primăverii soboarelor de prunci;
Răscumpărându-mi anii în care-ai fost străină,
Vei defrișa din mine stihiile, atunci.

Debarasați de cangea momelilor bălțate,
Din cifrul împăcării o să ne facem zid.
În cea mai liniștită și sigură cetate,
Cu tine, adorato, aș vrea să mă închid.