A Taste of Things to Come… (4)

„M-am trezit şi am privit puţin surprins în jur. Mi-au trebuit
câteva momente să realizez unde mă aflam şi să îmi amintesc
de evenimentele zilei precedente. Mai greu mi-a fost să îmi
dau seama de ce eram întins de-a latul patului, într-o poziţie
contorsionată şi incomodă. Am pus pe seama acesteia durerea
care îmi străbătea tot trupul pornind, parcă, de la ceafă în jos,
alunecând pe şira spinării şi înfigându-se, ascuţită, în zona
lombară, pentru a mă străpunge în totalitate, punându-mi
asupra abdomenului o greutate imensă şi strângându-mi
pieptul cu o gheară ascuţită şi imaginară. Am încercat să îmi
îndrept picioarele, dar un junghi puternic îmi smulse un
geamăt şi mă făcu să mă răzgândesc. Am decis să mai rămân o
vreme nemişcat, deşi poziţia îmi era foarte incomodă. Nu mi se
mai întâmplase până acum să am un somn agitat şi să mă
răsucesc sau să mă contorsionez în timp ce dormeam.
Dimpotrivă, de obicei aveam un somn liniştit, plin de calm, un
fel de moarte uşoară, în timpul căreia abia respiram.”

Fragment din “Pedeapsa Cerului” de Răzvan Nicula

Tăceri ©

De o vreme, taci. Şi îmi lipsesc dimineţile cu fumul tău de ţigară. Oare aşa e cu iubirea, să începi să iubeşti şi defectele celuilalt?

Era o vreme când tăcerile mele dominau peisajul. Bănuiesc că a trecut timpul, e vremea pentru o schimbare. Poate ai reînceput să visezi, dar nu mă mai chemi să visăm împreună. Fie. O să rămână tăcerea, întâi a mea, apoi a ta. Şi, chiar dacă ia o eternitate, dacă visele or să dispară, când o să reconstitui chipul meu doar din amintiri, o să putem fi un suflet care tace împreună.

Vise ©

Am rămas pe loc prea mult timp, ne-am înlănțuit de viața de zi cu zi, am uitat să visăm. Ne îndepărtăm pe zi ce trece, de parcă viețile noastre ar fi universuri paralele. Mi-e teamă… mi-e teamă că vorbim prea puțin, că nu ne mai regăsim. Îmi spuneai cândva: „Vino să visăm împreună”. Nu m-ai pierdut atunci, nu aveai ce să pierzi. Eram închisă în imaginea mea din oglindă, de unde nu am mai reușit să plec. Dar puteam să visăm împreună. Tu despre ființa ideală pe care o vedeai ocupând același spațiu cu mine, eu despre eliberarea din imaginea mea în armură. O armură imaterială, dar atât de reală.

Nu o să mai fiu steaua ta pământeană, dar nu trebuie să ai așteptări prea mari în viața reală. Dar ai putea, din când în când, să visezi…

Uitări ©

Ne prefacem în cunoscuți, ne căutăm tăcuți motive. Ne știm parcă de o veșnicie și ceva, de dincolo de lume. Din punctul de plecare nu a mai rămas nici măcar amintirea. Poate nu era cazul.

Nu o să îți spun de suflete-pereche, știu că te-ai enerva cumplit. Îți cer doar să cobori privirile din sferele în care te învârți și să ne privești pe noi, cei încă umani…