„Aproape adio” – Damian Ureche

Adio! Spun adio,
Dar nu adio spun.
De obicei adio
Nu-nseamnă rămas bun.

Adio scumpă, scumpă
şi-ncearcă să le spui
Că nu din intâmplare
Sunt paşii mei hai-hui !

Căci pentru un adio
Adânc şi disperat,
Poetul se aruncă
În plin anonimat.

Din mâna ta scrisoarea
Ce nu voi mai primi-o
E cel mai mut, mai tainic
şi cel mai trist adio!

„Rondelul unei plecări” – Radu Gyr

De veacuri plec, de veacuri pleci,
Noi toţi şi-o singură poveste.
Şi-am strâns atâtea lumi sub ţeste
Şi-am despuiat biblioteci.

Şi toate tainele celeste
Le-am calculat în cifre reci.
De veacuri plec, de veacuri pleci,
Noi toţi şi-o singură poveste.

Noi toţi, şi soarele pe creste,
Noi toţi, şi luna pe poteci,
Noi toţi, şi noaptea care este…
Noi toţi şi-o singură poveste,
De veacuri plec, de veacuri pleci.

„Dictando” – Damian Ureche

De vreme ce, minţiţi, iubim din nou,
Spre-a căuta în celălalt ecou,
Curaj de-o clipă cu furtuni pe mare,
E-un fel de-a ne-mplini prin destrămare.

De vreme ce, căzând în celălalt,
Iar ne devoră setea de inalt,
De unde-avem puteri şi florării
Să luăm de la-nceput această zi ?

De vreme ce, cu-ntârzieri de-argint
Prin nu se ştie care labirint,
Cel ce-a iubit de tot uitat devine
Pe cerul căutărilor de sine.

Singurătatea lumii să nu doară,
Iubirea-i doar o formă mai uşoară !

„Într-un miez de noapte” – Mihai Codreanu

A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
„Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul…
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul…
Şi slava ta-n gheenă rămânea…

Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare”…