Pierderi

Am sa te pierd, candva, in neuitare
In coltul meu de suflet fistichiu
Unde imi pun regretele amare
Si visele, ca tot acol’ le tiu

Si o sa vina vremea cea amara
Iar tu vei fi un vis demult uitat
Regretele or sa aprinda iara
Alunecarea surda in pacat

10 gânduri despre „Pierderi

  1. Vei uita cu uitarea cea puternică şi sigură, sau poate că nu, da’ decât să o pierzi, nu mai bine încerci să regăseşti drumul înapoi?
    Şi mersi de trecerea pe blogul meu, şi-ai şi scris după atâta timp, şi mâine mai e şi 6 decembrie, şi ziua mea de naştere, una peste alta. Adu-ţi aminte să nu uiţi să crezi cp există tot ce întârzie să apară!

  2. @ Camelia
    Just yet…
    Uneori imi vine sa scriu in engleza, pentru expresivitate, dar ma opresc la timp.
    Multam pentru muzici, sunt vorbitoare, dincolo de cuvinte.

  3. De fapt voisem să scriu „ştiu că nu ne potrivim în muzici”, de-aia chestia cu hatârul, şi da, ştiu că-ţi vine engleza mai lesne.

  4. @ Crisa
    Poezia? E pe blog, deci se aplica Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată:

    Poți să:

    Distribuie — copiază și redistribuie această operă în orice mediu sau format

    Licențiatorul nu poate revoca aceste drepturi atât timp cât respectați termenii licenței.

  5. perfect …e doar pentru sufletul meu 🙂 și acolo , cred că se respectă toți termenii…
    mulțam fain !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s