@ Anonima
Ar fi culmea sa fiu singurul. 🙂
Trece si asta…
Toate trec… si starea ta… si ziua de luni… si nehotararea mea 🙂 …
Si totusi, inexprimabile, ce ramane?
P. S.: poezia este… (n-am cuvinte, dar am sa inventez)… Ma-nclin!
@ Anonima
Toate trec, dar conteaza cum trec.
Not the only one. Story of my life.
Poezia e… veche.
Imi permiti sa te contrazic? Mai putin conteaza cum trec, conteaza ce ramane in urma.
Ce a ramas, inexprimabile? Si cat de mult te defineste ceea ce a ramas?
@ Anonima
Ce ramane in urma e in trecut. incerc sa nu trec pe acolo decat petru ceea ce e frumos. De aceea conteaza cum trec. Unele au ramas, unele sunt in dulapul cu monstri si scheleti. Cum ma defineste? Greu de spus. O sa incerc un raspuns.
Cand spun „toate trec”, ma gandesc doar la final… iar pentru mine nu finalul conteaza (este inevitabil)…
In copilarie, credeam ca oamenii vaslesc intr-o mare de sanse (noroace le spuneam atunci) si de fiecare, in parte, depinde ce sansa pescuieste si ce face cu ea ( totul sta in alegerile pe care le facem). Si acum mai cred la fel (posibil sa nu ma fi maturizat).
Imi promit in fiecare zi, ca voi alege sa traiesc frumos clipa (nu reusesc mereu)… ca in urma ei sa-mi ramana povesti ce-mi zambesc in amintiri.
Si nu-i chiar asa: ce ramane, conteaza… imi calauzeste pasii spre inainte.
Dupa cum te percep eu aici, printre randuri, imi pari a fi purtator de povesti frumoase… Zborul ti-e lin, chiar de ti-s aripile grele de atata ploaie…
P.S.: scuze pt slova desirata… s-a tot rostogolit…
@ Anonima
Am incercat un raspuns. Nu e complet, dar e cat de cat acceptabil. Un om pe niste scari.
P.S.
Experienta e nepretuita, dar uneori amintirile sunt dureroase. Povesti… da. Nu neaparat frumoase. Dar multe. Are un pret zborul acesta lin…
Pingback: Luni. Plouă. Cu metale… - Ziarul toateBlogurile.ro
You are not alone…
… Or the only one…
Alege tu… Eu mi-s mai nehotarata 😉
@ Anonima
Ar fi culmea sa fiu singurul. 🙂
Trece si asta…
Toate trec… si starea ta… si ziua de luni… si nehotararea mea 🙂 …
Si totusi, inexprimabile, ce ramane?
P. S.: poezia este… (n-am cuvinte, dar am sa inventez)… Ma-nclin!
@ Anonima
Toate trec, dar conteaza cum trec.
Not the only one. Story of my life.
Poezia e… veche.
Imi permiti sa te contrazic? Mai putin conteaza cum trec, conteaza ce ramane in urma.
Ce a ramas, inexprimabile? Si cat de mult te defineste ceea ce a ramas?
@ Anonima
Ce ramane in urma e in trecut. incerc sa nu trec pe acolo decat petru ceea ce e frumos. De aceea conteaza cum trec. Unele au ramas, unele sunt in dulapul cu monstri si scheleti. Cum ma defineste? Greu de spus. O sa incerc un raspuns.
Cand spun „toate trec”, ma gandesc doar la final… iar pentru mine nu finalul conteaza (este inevitabil)…
In copilarie, credeam ca oamenii vaslesc intr-o mare de sanse (noroace le spuneam atunci) si de fiecare, in parte, depinde ce sansa pescuieste si ce face cu ea ( totul sta in alegerile pe care le facem). Si acum mai cred la fel (posibil sa nu ma fi maturizat).
Imi promit in fiecare zi, ca voi alege sa traiesc frumos clipa (nu reusesc mereu)… ca in urma ei sa-mi ramana povesti ce-mi zambesc in amintiri.
Si nu-i chiar asa: ce ramane, conteaza… imi calauzeste pasii spre inainte.
Dupa cum te percep eu aici, printre randuri, imi pari a fi purtator de povesti frumoase… Zborul ti-e lin, chiar de ti-s aripile grele de atata ploaie…
P.S.: scuze pt slova desirata… s-a tot rostogolit…
@ Anonima
Am incercat un raspuns. Nu e complet, dar e cat de cat acceptabil. Un om pe niste scari.
P.S.
Experienta e nepretuita, dar uneori amintirile sunt dureroase. Povesti… da. Nu neaparat frumoase. Dar multe. Are un pret zborul acesta lin…