Cântă, Române…

De altădată, din altă lume

Să începem clasic. A fost odată…

Acum nu mai e. Asta, din cauza jocurilor pe care oamenii obişnuiesc să le joace, de cele mai multe ori inutil, unul cu altul.

Am avut şi eu cândva jocul meu. E aşa de mult de atunci, încât nici nu îmi amintesc de la ce l-am pornit. Sau de ce. A fost un joc dus până la capăt, la vremea acea. De atunci ştiu că cel mai rău lucru ce îl poţi face nu e să dezamăgesti. E să laşi pe altcineva să îsi asume acea dezamăgire ca fiind a lui, personală, dimpreună cu sentimentul de vină ce vine ataşat. Şi tu să ieşi din scenă, fără a mai putea să convingi că acea dezamăgire este a ta. Nici măcar pe cel care şi-o asumă.

De atunci, prefer să dezamăgesc. Să îmi asum. Să trec peste. E mai sănătos pentru privitul în oglindă a doua zi dimineaţa.

Mai joc din cănd în când. Cu alţi jucători. Demonstrativ. Ca să nu le meargă jocul, să înteleagă că e greşit. Episodic, doar de plăcere… educativă.

Şi toate astea, doar pentru a putea să privesc în oglindă a doua zi şi să îmi placă ce vad. Şi nu mă refer la nimic fizic…

La pământ? Ridică-te!

O piesă. Dragă mie. Cu mesaj. Care îmi amintește că, orice ar fi, trebuie să te ridici și să mergi mai departe. Singur sau nu, cu nori negri sau cu zile senine…

Încredere. Cam despre asta e vorba. E ușor să dai primul cu piatra, ca și cum ai fi fără de păcat. Dar moraliști sunt destui. Câți sunt cei care ajută? Câți pot ridica un om căzut, câți pot ajuta o bătrânică să treacă strada? Mulți. Câți o fac? Nu, nu vreau să știu.

Din când în când, mi se întâmplă și mie. Să fiu la pământ. Și să realizez că trebuie să mă ridic. Nu e prima oară. Probabil, nici ultima. Nu vreau să fiu perfect. Nu vreau să par ceva ce nu sunt. Dar… sunt un luptător. Merg mai departe.

Singur? Poate… dar nu pentru multă vreme!

A fi sau a nu fi… misogin.

Cică-s misogin. Așa ca toți porcii nenorociți de bărbați de pe suprafața planetei ăsteia, care nu știu cum ne mai suportă.

Ăsta e un adevăr zis și de pretenu’ Crin, da’ Traian că nu, că Batman, Batman. Adevăru’ e că Traian le cam iubește…

Da’ nu asta e motivul de mă făcu misogin, pe mine și pe toți masculi de Homo Sapiens, odată cu mine.

Neah, sunt un porc misogin pentru că nu mint pentru o FEMEIE. Și nu pentru onoarea nereperată, pentru care am avut o dilemă morală și am decis că da, aș minți pentru asta. Așa, în general, că nu vreau eu să mă flegmez singur, ca să o scot basma curată pe EA, deși nu am, repet, nimic de a face cu situațiunea.

Mda… Dedicație:

Pentru jocuri şi jucători

Sunt un jucător. Îmi place să (mă) joc. Din păcate, zbuciumul din ultimele zile e tot parte dintr-un joc. Unul al dracului de periculos, în care m-am băgat mai demult. Şi, deşi ratiunea a plecat de la masa de joc, se pare că o altă parte din mine a rămas hipnotizată la acea masă …

Nenea de mai sus spune că trebuie să ştii când să plusezi, când să spui “pas”. Se pare că eu am zis pas, iar după am plusat. Poker-ul e un joc psihologic. La fel e şi viaţa. O să îmi număr “bani” după ce oi pleca de la masă. Momentan, pot spune că plusez…

Atenţie, par trişor. Nu sunt.

Keep walking…

Am făcut greşeli…multe, aş adăuga.
Mulţi au avut de suferit. Mai demult, mai recent.
M-am învinovăţit zi de zi. Încă o mai fac. Pentru cele de odinioară, pentru cele de acum.
Nu ştiu câţi au crezut în mine.Nu ştiu câţi mai cred…
Dar…am continuat. Să sper. Să visez. Să realizez.
Cred că pot. Şi merg înainte…
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Ca răspuns pentru Aurora, mulţumind totodată pentru inspiraţie şi gândurile bune.

Ca mulţumire pentru G. Pentru că merită…

Ca material de critică pentru blondă, ştiu că e in domeniu.

Promit un serial…