Schimbări, motive, vise…

Da, așa e, unul dintre motive, poate cel mai important, ești tu… Schimbă asta ceva acum?!?

Am plecat pe alt drum, sperând. Ca de obicei, la mine pornirea e foarte grea. Mă încăpațânam să rămân ancorat în ape puțin adânci, sperând, așteptând.

Am plecat. După luni în care speranțele mi-au fost călauze, am decis că trebuie să devin un alt om. Da, și pentru tine, poate mai ales pentru tine.

Tu, însă, te-ai pierdut pe drum. Probabil ca pornirea mea grea te-a amăgit, iar după aceea a fost greu să ții pasul. Cert e că, la un moment dat, m-am trezit singur, pe drumul acesta, îndeplinind vise pe care le dusesem pâna la obsesie. Când îți implinești un vis, te oprești puțin, contemplând ceea ce ai realizat, după ani in care ai crezut că va rămâne doar o himeră. Și îți dai seama ca realitatea dinainte e acum pierdută, undeva, în urmă. Dar unde??? M-aș întoarce să te caut, dar nu știu pe unde. Te-aș aștepta, dar nu știu dacă nu te-ai oprit.

Oricum, o să ne întâlnim din nou, cel puțin într-un vis…

„Who looks outside, dreams; who looks inside, awakes.„

Carl Jung

Privind înapoi… cu cinism

Nu are rost uneori… să privești înapoi. Trecutul e… trecut. Locul lui e cel mult în memorie, daca e ceva memorabil pe acolo.

Mă îndemna un prieten, acum ceva vreme, să privesc înapoi, să îmi fac o auto-evaluare. Să văd unde am greșit, cât am avut de pierdut în viață, din cauza ego-ului meu.

Prietenii sunt comori pentru suflet, așa că, daca e posibil, încerc să-i ascult. Mi-au dat de prea multe ori idei/sfaturi/îndrumări la care înca resimt efectele pozitive (în cazul in care am și ascultat…).

Referindu-mă strict la auto-evaluarea propusa de D., rezultatul nu a fost nici pe departe cel scontat. De el. Să fi băiat bun e ușor. Să taci, atunci când ai avea ceva de spus, ceva ce ține de principiile tale, înseamnă că o să ai o mulțime de prieteni ce or sa vină la nunți, botezuri și înmormantări. Eu… am ales altceva. Drumul mai lung, plin de renunțări la prieteni/iubite/rude, atunci când fie se îndepărtează prea mult de ceea ce consider eu acceptabil, conform principiilor mele (acesta e cazul ușor, pentru mine), sau atunci când eu constitui deja o piedică in calea lor in viața (nu e ușor, știu, dar uneori este necesar, și daca ești pricipial, o să te dai la o parte, pentru un bine mai mare decât ceea ce ai putea tu oferi).

Nu mă gandesc de două ori. Nu îmi pare rău, dacă știu ca voi, cei ce ați… plecat, mai țineți minte. Memoria voastră e singurul loc în care vreau să rămân. Pentru că, intotdeauna, ce am făcut, am făcut cu inima împacată.

D., îmi știu eșecurile, dar, oricât de cinic îți va parea (și, după ce vezi atâți oameni dragi plecând de lângă tine, cinismul e un locuitor etern al sufletului, crede-mă pe cuvânt), nu îmi pasă. Pentru că majoritatea covarșitoare au avut de câștigat din zilele și nopțile „pierdute” cu mine. Pentru că îmi pasă. Pentru că, pentru mulți, am făcut diferența. Și, alegând să fac ceva, în loc să aștept să mă viziteze prieteni care vin sa îți plângă pe umăr, mi-am asumat și eșecurile. Cu seninătate. Știind că e greu să „crești” oameni.

Și, atât cât am putut și m-am priceput, m-am bucurat să vad oameni crescând frumos…

“Catren” – Omar Khayyam

Nu judeca pe nimeni, ci cată să-nţelegi.
Eu beau, dar aminteşte-ţi că ai şi tu păcate.
De vrei s-ajungi la pace şi seninătate,
Apleacă-te asupra durerii lumii-ntregi.

“Love’s Secret” – William Blake

Never seek to tell thy love,
Love that never told can be;
For the gentle wind doth move
Silently, invisibly.

I told my love, I told my love,
I told her all my heart,
Trembling, cold, in ghastly fears,
Ah! she did depart!

Soon after she was gone from me
A traveller came by,
Silently, invisibly,
He took her with a sigh.

Diamantul solitar sau de ce mor fluturii…

Nu stiu daca e adevarat ca, in ultimele clipe ale vietii, toate cele petrecute iti trec rand pe rand prin minte. Ceea ce stiu e ca, indiferent de cum ne-am trait viata, de cat rau sau bine am facut, daca avem sau nu pe cineva langa noi in acele momente, murim singuri. Solitari in suferinta sau impacare, singuri fata in fata cu inevitabilul.

Suntem diamante solitare. Frumoase sau urate, slefuite sau neslefuite, dar factorul comun e „solitare”. Uneori, ne place sa fim pusi in valoare, de aceea tendinta e sa avem, daca este posibil, cat mai multe diamante mici in jur, care sa nu faca altceva decat sa ne evidentieze stralucirea.

Stralucirea unui diamant este data de slefuirea bijutierului, stralucirea oamenilor este data de evolutie si implinire, care, de obicei, sunt realizate de un alt gen de bijutieri, cei care lucreaza cu nestematele sufletului. Orice gresala a bijutierului, in ambele cazuri, duce la un diamant imperfect sau un diamant mai mic decat era cazul.

Cu toate ca bijutierul este supus naturii umane, deci gresala este de la sine inteles ca o sa apara, il prefer pe cel care care creaza frumosul, in dauna celui care doar il admira. Cu toate ca iti vei vedea aproape intodeauna munca instrainata (daca ai creat perfectiunea) sau degradata (daca ai gresit), nu uita ca multi altii se vor bucura de creatiile tale, asa ca, oricat ai gresi, bijutierule, sa nu te opresti. Nu pana nu creezi un diamant demn de o coroana regala.

Si totusi, de ce mor fluturii?!?

Cand stelele isi pierd stralucirea

Stelele pot sa dispara de pe cer cand sunt nori. Si cand se apropie zorile. Dar ce faci cu momentele cand pur si simplu, nu le mai vezi la fel de stralucitoare?

Viata e un sir incoerent de momente inexplicabile…