Grazie 1000, Paolo…

As vrea sa vorbesc, nevazut de nimeni, despre un eveniment din viata unor oameni.

Probabil nu e chiar usor, avand in vedere ca paralela e legata de fotbal. Imi promisesem ca nu o sa vorbesc de fotbal, nici macar de pasiunea mea pentru una din cele mai frumoase echipe din tarisoara asta in acest blog.

Asa ca o sa vorbesc de Paolo. Nu e vorba de fotbal, e vorba de simboluri. De omul emblematic care pleaca huiduit dupa ani de bucurii aduse unor oameni care probabil nu meritau.

Urasc A.C. Milan. Nimic nu va schimba acest lucru. Dar iubesc dedicatia unor oameni pentru un tel. Paolo pleaca alaturi de Franco si  Alessandro, intr-o galerie a unor frumosi visatori, care inca pot sa dovedesca ca spiritul poate invinge in confruntarea cu talentul, fizicul, orice. Paolo imi aminteste de vechii samurai care preferau sa moara in picioare, decat sa devina invinsi.

Daca paralela acesta aduce aminte de ceva, sper sa nu imi fie luat in nume de rau. Si imaginea urmatoatoare a celui supranumit “Capitanul” sa nu fie altceva decat o evocare a anilor de glorie.

Doamnelor si domnilor, Paolo Maldini:

“Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-aş iubi” – Adrian Păunescu

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

“Oracol” – Damian Ureche

Chiar dacă mi se spune în oracol
Că nu mai am ce dărui, n-ascult;
Mai pot să dau o seară de spectacol
În cinstea unei lacrimi de demult.

Chiar de s-au dus pe râpă toţi arginţii,
Şi viile sub brume putrezesc,
Mai pot să dau din pivniţele minţii
Câte un cântec şi un vin domnesc.

Chiar dacă s-a rărit lumina toată
Şi de petreceri nu mai am habar,
Mai cântă-n crâşma inimii o fată,
Şi pot să vă mai dau câte-un pahar.

Cascada